Va aducem la cunoştinţă varianta PAED pentru consultare publică aferentă localităţii noastre, care poate fi descărcată ANUNŢ UAT Bălan supune atenţiei locuitorilor oraşului Bălan intenţia de realizare a unui Plan de Acţiune privind energia durabilă Uniunea Europeană conduce războiul mondial împotriva schimbărilor climatice, şi a făcut din acesta cea mai mare prioritate a sa. UE s-a angajat să reducă emisiile totale la valori care să fie cu cel puţin 20% sub nivelurile acestora din 1990 până în anul 2020. Autorităţile locale joacă un rol  cheie  în  atingerea  obiectivelor  Uniunii  privind  energia şi mediul. Convenţia Primarilor este o iniţiativă europeană prin care localităţile, oraşele şi regiunile se obligă în mod voluntar să depăşească obiectivul stabilit de reducere a emisiilor  de  CO2  cu  20%.    Acest  angajament formal trebuie realizat prin elaborarea şi implementarea obligatorie de către fiecare localitate a Planurilor de Acţiune privind  Energia  Durabilă  (PAED) sau a unor strategii locale de îmbunătăţire a eficienţei energetice. Din aceste motive, va aducem la cunoştinţă varianta PAED pentru consultare publică aferentă localităţii noastre, care poate fi descărcată de aici   http://www.planificatio.com/2016/08/dezbatere-publica-paed-orasului-balan.html Tot accesând link-ul de mai sus puteţi să interveniţi, unde consideraţi necesar prin postarea de păreri, opinii referitoare la îmbunătăţirea strategiei de eficienţă energetică a oraşului nostru. Vă mulţumm! Primar, Iojiban Gheorghe
Top